Retete culinare

Cârnăciori în aluat

Cârnăciori în aluat

Timp de preparare: 20 min Timp de gatire: 60 min Gata in: 1 ore, 20 min

INGREDIENTE
  1. 500 g cârnăciori de bere
  2. un pachet aluat franţuzesc
  3. busuioc
  4. oregano
  5. 50 g chimen
  6. 2 gălbenuşuri
  7. sare grunjoasă
MOD DE PREPARARE

Se scoate aluatul franţuzesc de la rece şi se lasă câteva minute la temperatura camerei să se încălzească.


Separat, se pregătesc cârnăciorii de bere. Se înţeapă cu o scobitoare ca să se pătrundă mai bine, apoi se pun într-o tavă de aragaz şi se bagă în cuptorul încins în prealabil, ca să se rumenească.


În acest timp, se întinde aluatul franţuzesc cu sucitorul pe o masă tapetată cu făină, ca să nu se lipească. Cu ajutorul unei rulete, se taie fâşii potrivite de aluat pentru a se înfăşura cârnăciorii de bere.


Se pun cârnăciorii pe bucăţile de aluat, se rulează şi se pun într-o tavă. Într-un bol se bat cele două gălbenuşuri cu puţină sare, apoi se ung rulourile de aluat pe deasupra. Se presară busuioc, oregano, chimen şi sare grunjoasă, se bagă în cuptor şi se lasă să se rumenească.


Se scot din cuptor, apoi se aranjează pe un platou ornat cu frunze de salată şi se servesc cu bere rece.


Ultimele retete