Retete culinare

Cele mai bune negrese din lume

Cele mai bune negrese din lume

120 g ciocolată amară 3 ouă 400 g zahăr 200 g unt 1 esență de vanilie 140 g făină

INGREDIENTE
  1. 120 g ciocolată amară
  2. 3 ouă
  3. 400 g zahăr
  4. 200 g unt
  5. 1 esență de vanilie
  6. 140 g făină
  7. 50 g unt
  8. 3 linguri lapte bătut/covăsit
  9. 3 linguri praf de cacao neîndulcită
  10. 1 esență de vanilie
  11. Între 400 și 750 g zahăr pudră
MOD DE PREPARARE

Mod De Preparare


Da, ai citit bine. Acestea au fost votate cele mai bune negrese din lume. Și cum altfel, dacă o rețetă atât de rapidă și simplă rezultă într-un desert atât, atât de aproape de perfecțiune? Să le facem împreună și te vei convinge!




Preîncălzește cuptorul la treaptă mare și pregătește o tavă care nu lipește, pe care o tapetezi cu hârtie pergament.


Într-un bol mare, topește la bain marie ciocolata și untul, amestecând până obții o cremă omogenă. Adaugă zahărul, amestecând bine. Apoi ouăle și vanilia. Cerne treptat făina, până se încorporează cu totul.


Toarnă alulatul în tava mai devrme pregătită și dă la cuptor pentru 30 de minute. Îți dai seama când s-a făcut dacă apar crăpături la suprafața negresei și dacă nu mai rămâne aluat pe scobitoarea pe care o vei înfige fix în mijlocul aluatului. Crăpături+scobitoare curată= e momentul să scoți tava și să lași negresa în ea, la răcit.


Pentru a face glazura, combină untul, laptele și pudra de cacao într-o crăticioară. Adu la fierbere amestecând continuu până obții o cremă mătăsoasă. Dă de pe foc, adaugă zahărul pudră și esența de vanilie. Bate cu mixerul până amestecul devine pufos și dens. Zahărul se adaugă treptat: începe cu 400 de grame și adaugă restul (dacă e nevoie), treptat, dacă glazura e prea subțire. De asemenea, dacă nu e și pufoasă, dă la congelator vreo 20 de minute și apoi bate din nou.


Întinde cu o spatulă glazura peste negresa din tavă. Se lasă glazura un pic să se așeze înainte de tăierea și servirea prăjiturii. Poți chiar să o bagi un pic la frigider.


Foto: 123rf.com




Ultimele retete