Retete culinare

Colțunași cu vișine

Colțunași cu vișine

Timp de preparare: 20 min Timp de gatire: 10 min Gata in: 30

INGREDIENTE
  1. 500 g făină
  2. 2 ouă
  3. 100 ml apă călduţă
  4. sare
  5. 700 g vişine decongelate
  6. 200 g zahăr
  7. fructe
  8. smântână
MOD DE PREPARARE

Mod De Preparare


Colțunașii cu vișine se fac repede, din puține ingrediente și sunt absolut delicioși. Să vedem o rețetă simplă.




1. Vişinele decongelate se pun într-o sită să se scurgă bine.


2. Pentru aluat, se amestecă făina cu sarea şi apoi cu ouăle. Se adaugă încet apa, amestecând şi formând aluatul. Pe masa de lucru se frământă un pic aluatul şi se lasă să se odihnească 30 de minute. Se întinde aluatul într-o foaie potrivit de groasă şi se taie pătrate. Pe jumătatea fiecărui pătrat se pun vişine şi zahăr, apoi se ascund sub cealaltă jumătate. Se strâng bine marginile.


3. Se pune apă la fiert şi, când clocoteşte, se pun colţunaşii. Când se ridică la suprafaţa apei, sunt gata. Colțunașii cu vișine se pot servi cu smântână şi fructe.




Ultimele retete