Retete culinare

Conopidă gratinată

Conopidă gratinată

Timp de preparare: 30 min Timp de gatire: 35 min Gata in: 1 ore, 5 min

INGREDIENTE
  1. 500 g conopidă
  2. 300 g cartofi albi
  3. 1 ceapă
  4. 2-3 linguri unt
  5. 1 lingura făină
  6. 200 g smântână
  7. 250 ml supă de legume
  8. 4 felii şuncă presată
  9. 100 g caşcaval
  10. sare
  11. piper
  12. muştar
  13. 1/2 legatura pătrunjel verde
MOD DE PREPARARE

Mod De Preparare


1. Conopida se curăţă, se desface în bucheţele mici şi se lasă în apă rece. Cartofii se curăţă, se spală şi se taie felii. Separat se fierb 5 minute în apă cu sare, apoi se lasă la scurs.




2. Ceapa tocată mărunt se căleşte în unt, apoi se stinge cu jumătate pahar cu supă şi se fierbe înăbuşit. Se adaugă restul de supă în care s-a dizolvat făina şi smântâna, se condimentează după gust cu sare, piper, muştar şi pătrunjel verde şi se lasă să fiarbă 5 minute.


3. Într-o tavă unsă cu unt, se aşază conopida, feliile de cartofi şi şunca presată tăiată felii. Se toarnă apoi sosul alb, se presară caşcavalul ras şi se coace în cuptorul încins, la foc potrivit 30-35 minute.




Ultimele retete