Retete culinare

Îngheţată de ciocolată şi vanilie

Îngheţată de ciocolată şi vanilie

Timp de preparare: 45 min Gata in: 45 min

INGREDIENTE
  1. 250 ml lapte
  2. 3 gălbenuşuri
  3. 1 plic zahăr vanilat
  4. 75 g zahăr
  5. 150 g ciocolată menaj
  6. 200 g smântână
  7. 1 lingura cacao
  8. 250 ml lapte
  9. 250 g smântână
  10. 1 baton de vanilie
  11. 5 gălbenuşuri
  12. 200 g zahăr
MOD DE PREPARARE

Mod De Preparare


1. Gălbenuşurile cu zahărul şi zahărul vanilat se bat spumă şi se amestecă cu laptele fierbinte adăugat treptat. Se pune la foc mic şi se amestecă uşor, până se îngroaşă puţin, având grijă să nu clocotească.




2. Ciocolata rasă cu 3 linguri de smântână se pun deasupra unui vas cu apă clocotită şi se amestecă până se topeşte ciocolata. Se adaugă apoi cacaua şi compoziţia de lapte cu gălbenuşuri şi se lasă la congelator aproximativ o oră. Se bate cu restul de smântână, se răstoarnă într-un vas mai mare şi se pune din nou la congelator.


3. Pentru îngheţata de vanilie, în laptele fiert se adaugă batonul de vanilie tocat mărunt, apoi se acoperă şi se lasă deoparte.


4. Gălbenuşurile cu zahărul se bat spumă, apoi se adaugă treptat laptele vanilat şi se pune la foc mic. Se amestecă uşor, până se îngroaşă compoziţia, având grijă să nu clocotească. Când se răceşte, se adaugă smântâna şi se congelează aproximativ o oră.


5. Se bate din nou şi se răstoarnă peste îngheţata de ciocolată, fără să se amestece. Se lasă la congelator 2-3 ore, apoi se serveşte.




Ultimele retete