Retete culinare

Orez cu legume şi carne de pui

Orez cu legume şi carne de pui

Timp de preparare: 50 min Timp de gatire: 15 min Gata in: 1 ore, 5

INGREDIENTE
  1. 4 pulpe de pui
  2. 400 g orez
  3. 200 g mazăre congelată
  4. 1 ardei gras
  5. 2 linguri ulei
  6. 1 ceapă
  7. 600 ml supă de pui sau de legume
  8. 1 lingurita rasă de boia de ardei
  9. sare
  10. piper proaspăt măcinat
MOD DE PREPARARE

Mod De Preparare


1. Ardeiul gras se spală, se taie în jumătăţi şi se curăţă de seminţe. Pulpele de pui se curăţă, se spală, se taie în jumătăţi şi se tapetează cu un şervet absorbant să se usuce. Se condimentează cu sare, piper şi boia şi se lasă deoparte.




2. Ceapa tocată mărunt se căleşte puţin în ulei. Se adaugă orezul şi se amestecă uşor cu o lingură de lemn, până ce orezul devine sticlos. Se stinge cu supa de legume fierbinte, se adaugă bucăţile de carne, se acoperă cu un capac şi se lasă să fiarbă, la foc mic, jumătate de oră.


3. Se adaugă ardeiul gras tăiat cubuleţe şi mazărea, se amestecă puţin şi se pune în cuptorul încins, la foc potrivit, 10-15 minute. Se mai poate adăuga puţină supă sau apă, dacă orezul a absorbit tot sosul.




Ultimele retete