Retete culinare

Pască în 10 paşi cu brânză dulce şi stafide

Pască în 10 paşi cu brânză dulce şi stafide

Timp de preparare: 100 min Timp de gatire: 65 min Gata in: 2 ore, 45 min

INGREDIENTE
  1. 2 ouă
  2. 120 g zahăr
  3. 1 pachet zahăr vanilat
  4. coaja rasă de la o lămâie
  5. 100 g unt
  6. 100 g stafide
  7. 3-4 linguri rom
  8. 50 g nuci sau migdale tocate mărunt
  9. 500 g brânză proaspătă de vaci
  10. 4 ouă
  11. 150 g zahăr
  12. 1 plic zahăr vanilat
  13. 1 lingura coajă rasă de lămâie
  14. 100 g unt
  15. 1 lingura griş
  16. 1 lingura făină
  17. 1/2 lingurita praf de copt
  18. 100 g stafide
  19. 3-4 linguri rom
  20. 2 gălbenuşuri
  21. 150 ml lapte
  22. 1 pachet mic drojdie de bere
  23. 500 g făină albă 000
MOD DE PREPARARE

Mod De Preparare


1. Pasca se prepară dintr-un aluat de cozonac şi diverse umpluturi, în special umplutură de brânză dulce cu stafide. Pentru reuşita acesteia, bucă tăria trebuie să fie bine încălzită şi toate ingredientele să se păstreze la cald câteva ore înainte de folosire. Cuptorul se încălzeşte mai întâi la foc mic, pentru păstrarea unei temperaturi mai mari în bucătărie, apoi la foc mare pentru copt. Tava în care se va coace pasca se unge cu grăsime şi se tapetează cu hârtie de copt. 2. Se foloseşte făină albă de bună calitate, uscată şi păstrată în bucătăria încălzită cel puţin 3-4 ore, înainte de folosire. În acest timp se poate cerne de 2-3 ori. Drojdia de bere trebuie să fie proaspătă, în perioada de garanţie indicată pe ambalaj. Laptele se fierbe şi se lasă să se răcească până la călduţ, pe grătarul aragazului. Untul se freacă până se înmoaie sau se topeşte la cald, iar stafidele se spală, se curăţă şi se stropesc cu rom.




3. Se dizolvă drojdia de bere, o linguriţă rasă de zahăr şi un gălbenuş în 2-3 linguri de lapte călduţ. Se freacă până se omogenizează, apoi se amestecă cu 1-2 linguri făină, până se obţine o compoziţie de consistenţa smântânii. Se acoperă şi se lasă într-un loc cald, la dospit, 5-10 minute. Între timp, zahărul se dizolvă în laptele căduţ şi se aromează cu zahărul vanilat, iar un albuş se bate spumă cu un praf de sare.


4. Maiaua crescută se amestecă cu restul de făină cernută, laptele călduţ, două gălbenuşuri, jumătate din untul topit şi albuşul bătut spumă cu sare. Se frământă energic până se desprinde de pe vas sau se mixează până se obţine un aluat omogen. Se acoperă cu un şervet de bucătărie şi se lasă la crescut într-un loc cald, ferit de curent. Se lasă la dospit aproximativ 30 minute. Aluatul este bine crescut atunci când îşi dublează volumul.


5. Pentru a obţine un aluat foarte bun, cu o textură fină care să se desfacă fâşii, este bine să se mai frământe o dată. La aluatul crescut se adaugă coaja rasă de la o lămâie, stafidele macerate şi nuca tocată. Se frământă adăugându-se şi câte puţin unt, până se distribuie uniform stafidele şi nucile. Dacă aluatul se frământă o singură dată, atunci toate ingredientele se adaugă la primul frământat. 6. Se adaugă şi ultima parte de unt topit. Acum nu se mai frământă, ci se împătureşte, ridicând aluatul de la margine spre mijloc, bătând aluatul cu dosul mâinii până se încorporează tot untul. Se repetă această operaţie şi se roteşte vasul în care frământăm, astfel încât aluatul să se întindă în toate direcţiile. Se acoperă cu un şervet şi se lasă din nou la dospit într-un loc cald, ferit de curent. Aluatul va creşte mai repede, în doar 15-20 minute. 7. Între timp, separat, într-un alt castron se bat spumă ouăle cu zahărul şi zahărul vanilat, până se dizolvă tot zahărul. Se adaugă apoi coaja rasă de lămâie şi stafidele macerate în rom. Se amestecă uşor să nu se lase şi se pune deoparte. Brânza dulce se pasează şi se amestecă cu grişul, iar făina se amestecă cu praful de copt. vanilat, până se dizolvă tot zahărul. Se adaugă apoi coaja rasă de lămâie şi stafidele macerate în rom. Se amestecă uşor să nu se lase şi se pune deoparte. Brânza dulce se pasează şi se amestecă cu grişul, iar făina se amestecă cu praful de copt. 8. La crema de ou se adaugă brânza dulce, făina şi untul frecat spumă. Se amestecă uşor cu o lingură de lemn, până se obţine o cremă omogenă. Aluatul crescut se împarte în două. Se întind apoi două foi rotunde după dimensiunea tăvii. Una din foi se aşază în tava tapetată cu hârtie de copt, iar cealaltă foaie se lasă pe planşeta presărată cu puţină făină. Se lasă din nou la crescut, 10 minute. 9. Crema de brânză se toarnă în tavă, peste aluatul crescut. Se pune în strat uniform, având grijă să nu se apese pe aluatul crescut. Se acoperă cu cealaltă foaie şi se presează pe margini să se unească cele două foi. Se unge cu ou, se presară migdale şi se coace în cuptorul încins, la foc potrivit, 55-65 minute. Se lasă să se răcească, apoi se scoate din tavă şi se pudrează cu zahăr.




Ultimele retete