Retete culinare

Tartă cu coacăze

Tartă cu coacăze

Timp de preparare: 40 min Timp de gatire: 60 min Gata in: 1 ore, 40

INGREDIENTE
  1. 200 g unt
  2. 150 g zahăr pudră
  3. 150 g făină
  4. 100 g migdale măcinate
  5. 1 praf sare
  6. 3 linguri iaurt
  7. 5 albuşuri
  8. 250 g zahăr
  9. 1 plic zahăr vanilat
  10. 400 g coacăze roşii
MOD DE PREPARARE

Mod De Preparare


1. Se cerne făina într-un bol, se pune untul moale, migdalele măcinate, un praf de sare, zahărul pudră şi iaurtul. Se frământă bine şi se obţine o cocă uşor de modelat. Se înfăşoară într-o folie de plastic şi se lasă la rece.




2. În acest timp, se curăţă coacăzele, se spală şi se lasă să se scurgă în sită. 3. Se pregăteşte o formă de tartă, se tapetează cu hârtie pentru copt şi se încinge cuptorul la 120˚ C. 4. Se scoate aluatul, se întinde cu sucitorul pe planşetă, se aranjează în formă şi se pun coacăzele pe toată suprafaţa. 5. În timp ce aluatul se coace, se bat albuşurile spumă, se adaugă zahărul în ploaie şi se mixează până se obţine bezeaua. Cu 30 de minute înainte de a se scoate forma din cuptor, se toarnă bezeaua, se întinde uniform şi se lasă în continuare în cuptor. Tarta este gata când bezeaua a căpătat culoarea aurie. Se scoate şi se lasă să se răcească. Se taie şi se serveşte ornată cu coacăze proaspete.




Ultimele retete