Retete culinare

Tocăniţă cu legume şi carne de porc

Tocăniţă cu legume şi carne de porc

Timp de preparare: 90 min Gata in: 1 ore, 30

INGREDIENTE
  1. 600-700 g carne de porc (pulpă)
  2. 2-3 cepe
  3. 3-4 căţei de usturoi
  4. 3-4 roşii
  5. 3 ardei graşi
  6. 1 gogoşar
  7. 3-4 linguri ulei
  8. 2 lingurite pastă de roşii
  9. boia de ardei
  10. sare
  11. piper
  12. mărar
MOD DE PREPARARE

Mod De Preparare


1. Se spală carnea, se taie cubuleţe şi se căleşte într-o tigaie cu ulei. Se adaugă ceapa şi usturoiul tocate mărunt, jumătate linguriţă de sare şi puţin piper. Se amestecă până se căleşte ceapa, doar până devine lucioasă şi aurie. Se stinge cu 2 polonice de apă caldă şi se lasă să fiarbă înăbuşit, amestecând din când în când, să nu se prindă de tigaie.




2. Între timp, se curăţă şi se spală ardeiul gras şi gogoşarul, iar roşiile se curăţă de coajă şi se taie cubuleţe.


3. Când carnea este bine fiartă, se răstoarnă cu tot cu sos într-o cratiţă cu fundul mai gros. Se adaugă ardeiul gras şi gogoşarul tăiate rondele, roşiile şi pasta de roşii diluată în jumătate pahar de apă. Se amestecă uşor şi se lasă să fiarbă la foc mic, până se leagă sosul. Se potriveşte la gust cu sare, piper şi boia de ardei.


4. Se aromează cu mărar şi se serveşte fierbinte cu salate de sezon şi ardei iute.




Ultimele retete